Born to Be Free

Tu nu poti accepta ca oamenii gresesc, tu ma condamni la nebunie doar pentru niste greseli copilaresti pe care le-am facut in trecutul ce deja a murit, aceleasi greseli facute si de tine, de altfel. In ziua cand nu vei mai avea nici un resentiment fata de mine, cea care consideri ca ti-a facut atat de mult “rau”, care consideri ca te-a “jignit” cum nu a facut-o nimeni pana acum, in ziua cand vei lasa teama sa se dizolve, cand mânia pe care o simti citindu-mi mesajele si numindu-ma jenanta, se va spulbera, in ziua cand nu ma vei mai uri.

Judeca si condamna ca pe o ciudata, in ziua aceea vei deveni un prolific poet si muzician, caci energia pe care ti-o risipesti in aceste gauri negre, pe aceste nimicuri, iti va ramane tie si se va concentra absolut toata pe creatia ta artistica. Abia in ziua aceea iti vei implini toate dorintele pe care eu ti le-am descoperit ascunse in adancul sufletului. Pana nu vei alunga toate aceste devoratoare de energie, aceste urâciuni energofage, nu vei putea inflori nici ca om, si nici ca artist, pentru ca toate acestea te vor roade pana nu va ramane nimic din tine decat o masca.

Si apoi, nu va mai dura mult pana te vor rapune definitiv. Esti un om extrem de bolnav si mi-e mila de tine fiindca chiar te iubesc; nu te iubesc asa cum iubeste toata lumea, te iubesc altfel decat alti oameni, fiindca nu am nevoie sa ma iubesti; eu nu pot fi visul tau si nimeni nu poate face fericit pe altcineva. Fericirea o gasim doar in noi insine, nu primita de la altii. Dar pentru ca m-am transformat datorita tie, nu pot sa nu te iubesc pana voi muri. 

 

Stiu ca toate acestea le consideri enormitati, dar vreau sa le las scrise fiindca eu poate voi mai fi, poate nu voi mai fi, asta depinde de multe lucruri; oricum iti vei aminti si daca vei scapa si daca nu vei scapa, de toate aceste rautati care nu te lasa sa devii un artist  prolific si un om desavarsit. Vei cauta succesul dar nu-l vei gasi cu adevarat, vei cauta linistea dar n-o vei afla, vei cauta fericirea dar ea nu va fi pentru tine, vei cauta iubirea dar ea va fi numai a altora. Teama te va mânca de viu si mânia te va ucide lent. Si atunci iti vei aminti ce ti-am zis azi.

Elibereaza-te de toate acestea si fii tu insuti, cel care stiu ca esti cu adevarat, nu cel care ai devenit! Si nu uita: marii poeti si marii muzicieni, marii pictori, si in general marii artisti din toate timpurile, nu au fost apreciati decat post-mortem. Lumea asta e cu susul in jos, nu mai cauta succesul, cauta sa devii un artist adevarat, succesul este pentru artistii care vor muri si de care lumea nu isi va mai aduce aminte. Daca vrei sa lasi copiilor tai ceva cu adevarat valoros, nu te mai irosi alergand dupa succes. Creeaza, fii prolific, va veni si succesul, dar adevarata valoare pe care o va avea opera ta, va fi apreciata post-mortem. 

Nu un cd cum a ramas de pe urma Tatianei Stepa, nu trei cd-uri cum vei avea tu peste ceva timp, ci o intreaga colectie! Dedica-te exclusiv creatiei, si lasa in urma ta ceva cu adevarat de valoare. Lasa o opera intreaga. Alchimie. Dar ca sa poti ajunge sa constientizezi ce anume trebuie pretuit vs. ceea ce pretuiesti tu acum, mai intai trebuie sa devii un om liber, un om de valoare. Dar, desi cred in alchimia sufletului, trebuie sa mentionez un adevar trist: nu orice bulgare de pamânt poate fi transformat în aur. Daca nu vei reusi sa te autotransformi, eu cred ca nu ai incotro... chiar nu ai, vei ramane doar un banal bulgare de pamant...

Cand Purtam Verighetele

Am vazut pe internet foarte multe forumuri cu intrebari legate de verighete. In special cand se poarta acestea  deoarece in privinta modelului fiecare este liber sa aleaga orice-i place de la verighete din aur galben care sunt clasice pana la verighete din aur roz, rosu sau alb. Revenind asupra curiozitatii multora: Cand se poarta verighete? Nu este vorba ca exista cineva care sa nu stie ca verigheta este simbolul unirii destinelor a doua persoane, ci intrebarea se refera la  putin altceva si anume: Exista casatoria civila si casatoria religioasa.

La primarie se obtin actele care atesta uniunea celor  doi din punct de vedere legal iar la biserica se sfinteste aceasta uniune. Desi numai la casatoria religioasa preotul mentioneaza verighetele si faptul ca fiecare trebuie sa puna pe deget celuilalt inelul, verighetele pot fi purtate daca vreti inca din momentul in care sunteti casatoriti legal. Chiar daca multe cupluri aleg sa faca ambele ceremonii in aceeasi zi exista la fel de multe care le fac la cateva luni, chiar ani, diferenta sau cupluri nereligioase care nu doresc niciodata casatoria si in fata lui D-zeu.

 Asta nu inseamna ca nu si pot purta verighetele sau ca este un pacat. Cuplurile pot purta inelele de casatorie dupa oricare dintre ceremonii  isi doresc, deoarece ceea ce simbolizeaza acest inel nu se schimba. In caz ca sunteti o persoana religioasa, dar nu ati apucat sa faceti decat cununia civila, preotul sustine ca pana la cununia religioasa verigheta se poate purta dar pe degetul mainii drepte sau se pot duce la biserica pentru a fi sfintite iar apoi se pot purta "oficial" din punct de vedere religios pana la efectuarea ceremoniei. Indiferent  de momentul in care alegeti sa purtati verigheta puteti sa fiti siguri ca nu gresiti cu nimic, nu incalcati nicio lege scrisa sau nescrisa si nici nu atrageti vre-un ghinion asupra vietii de cuplu.

Prima Expozitie de Atelier George Stefanescu

Str.Domnita Anastasia Nr.7, cladirea Muzeului Gh.Tattarescu, octombrie-noiembrie 1965. In anul 1962 Uniunea Artistilor Plastici ii pune la dispozitie pictorului George Stefanescu un spatiu de atelier in incinta Muzeului Gheorghe Tattarescu, pe Str. Domnita Anastasia nr.7. La parterul cladirii, pe gangul de acces spre curtea interioara, in incaperile in care doamna Georgeta Wertheimer Ghika, nepoata lui Tattarescu, pretindea ca fusesera folosite de ucenicii maestrului, acesta isi amenajeaza „studioul” in care va picta ori expune si in care, pana la plecarea definitiva din tara, va invita colectionari, prieteni si iubitori de arta.

Viata artistului se desfasoara intre sala de spectacol din Str. Schitu Magureanu nr.1, atelierele de tamplarie, croitorie si recuzita din zona rondului dominat de statuia lui Mihail Kogalniceanu, atelierele de tapiterie din Splaiul Independentei si propriul atelier de creatie de pe Str. Domnita Anastasia nr.7. In paralel cu proiectele de scenografie si schitele de costume pentru teatru, deseneaza, picteaza acuarele si lucrari in tempera, guase si uleiuri. Misu Weinberg il viziteaza regulat, la jour fixe. Faptul ca, in Colectia Misu Weinberg, lucrarile lui George Stefanescu se afla in compania unor mari maestri ai picturii romanesti, precum Iser, Pallady, Petrascu, Ciucurencu, Lucian Grigorescu etc., este, desigur, o sansa, dar si o „povara”.

Personala „G. Stefanescu - Pictura si grafica” (34 lucrari in tempera si in ulei, 31 de lucrari de grafica, 1 pictura pe sticla) este deschisa in octombrie - noiembrie 1965 in atelierul sau din Muzeul Memorial Pictor Gheorghe Tattarescu. Misu Weinberg, de-acum un apropiat al pictorului, scrie un text pentru catalogul expozitiei, prefatat de Nestor Ignat. Evenimentul este bine primit de public si critica, iar numarul colectionarilor care ii cumpara lucrari creste.

Iata ce scrie Nestor Ignat in prefata catalogului expozitiei: “O curte interioara inconjurata de geamlicul sprijinit pe stalpi de lemn al unei case amintind hanul lui Manuc. La cativa pasi de agitatia orasului te simti aici in atmosfera altui secol". In acest cadru te frapeaza la inceput prin contrast factura moderna a tablourilor din expozitia pictorului George Stefanescu”.

Daca te apropii insa mai mult de aceasta pictura, iti apare ca o coordonata aproape permanenta tendinta artistului de a justifica cu sensibilitate innoitoare si intr-o formula personala, valori din tezaurul artistic al poporului nostru. Pictorul nu se dedica insa calchierii folclorului sau unor simple exercitii de stilizare, ci alege, asimileaza, ceea ce a gasit apropiat de felul sau de a vedea lumea, de sistemul sau coloristic.

Chipul mamei aplecat asupra pruncului, ca o efigie stearsa de vreme, in care disparitia amanuntului a marit puterea de sugestie a caligrafiei pure a gestului, incarcatura lui efectiva; candoarea Ilenei Cosinzene, ivite ca o floare de camp pe fondul de iie taraneasca; portretele de femeie, incremenite in atitudini retinute, sfiindu-se parca sa se destainuie; nudul intitulat semnificativ “Crisalida” si a carei carnatie si miscare, pe fondul rosu aprins, tainuiesc o intensa viata; dansul ritual, de o eleganta geometrica, al femeilor din Suceava, toate ni se par a dezvalui o dominanta psihologica a pictorului.

Aceasta ofera, poate totodata si explicatia afinitatii sale esentiale cu decorativul, capabil de sugestie, cu hieratismul icoanelor si cu explozia coloristica disciplinata, ordonata. Arta lui George Stefanescu poarta pecetea masurii, gravitatii, discretiei, a sentimentelor delicate, care organizeaza si tempereaza forta coloristica prezenta mai peste tot de la portrete si pana la pictura non-figurativa din orasul vazut ziua si noaptea. Inchei aceste citeva notatii pe care mi-am ingaduit sa le inscriu alaturi de altii, cu convingerea ca specialistii nu vor intarzia sa-si spuna cuvantul despre roadele unei trude artistice serioase si pasionate”.

La randul sau, colectionarul Misu Weinberg noteaza: “Expozitia de fata este pentru mine o revelatie. De la prima sa expozitie - 1962 – de cand l-am aflat pe pictorul Stefanescu, mi-am dat seama ca am in fata un talent, o noua forta. Sinceritatea calda, profunda, imbinata cu un cromatism viu, viguros, in care predomina rosul, verdele si galbenul, culori tari, puternice, uneori clocotitoare si care le gasesti pe paleta marilor coloristi, grefate pe un desen sigur, precis, fac din pictorul George Stefanescu un artist cu reale si mari posibilitati. Acuarela sa atat de clara si senina facuta parca numai din lumina si bucurie, incanta si subjuga. Ii prevad o implinire deplina, bogata, spre satisfacerea si multumirea noastra, a celor ce iubim arta”.

Politicienii Postdecembristi

Florin Constantiniu: "Politicienii postdecembristi au facut romanilor mai mult rau decat mongolii, ungurii, turcii, nemtii si rusii". De 21 de ani traim vremuri pretins istorice. Totul a inceput la Revolutie, cand grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltati: "Istorie, istoriee...". De atunci, asteptam mereu sa se intample ceva istoric. Asteptam ca cineva, un om de cultura sau un politician providential, sa ne spuna ca stie incotro trebuie sa mearga tara, ca exista un plan national de dezvoltare. De fapt, vrem sa ne vedem pe noi insine in postura de facatori de istorie. Din pacate, in alegeri, nu ne-am votat "visatorii" potriviti. Nimeni n-a "visat" pentru tara si pentru natiunea romana, ci eventual doar pentru sine, pentru ai sai si ai partidului sau. Multumita politicienilor, in ultimii 21 de ani, Romania aproape ca a fost scoasa din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea sa deschida o carte de istorie, pentru a gasi acolo un indreptar, un ghid de orientare, o solutie anticriza. Dimpotriva, ajunsi la putere, politicienii au scos istoria pe tusa, marginalizand-o in scoli si universitati, impreuna cu latina, limba intemeietoare a romanilor. In fata acestui "holocaust" aplicat trecutului romanesc, un istoric de mare anvergura, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decat sa planga, sa se razvrateasca sub o coplesitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le traim sunt atat de goale de continut istoric ca nu-si mai doreste decat sa dispara fizic: "Imi doresc sa scap cat mai curand din aceasta lume de hotie, ticalosie si nevolnicie, care este Romania de astazi".

Sclavii Dictatorului

Cu totii suntem sclavi. Chiar si ai nostri insine. Dar as vrea sa vorbesc un pic despre un alt fel de sclavagism, cel mai actual si direct, cel mai patetic, gretos, murdar si rusinos, impregnat cu prostie, ignoranta si desigur, ipocrizie. Unul ne-fortat de nimeni. Unul patruped sau ingenunched. Voronin e un fel de Don Corleone. Ieri (25 mai) a implinit 68 de ani. Ati vazut poate reportajele video. Pentru un spectacol mai bun si direct nu i-a ajuns un tron, o coroana-n cap si un sceptru intr-o mina, asa i-ar statea cel mai bine, in timp ce-si astepta sclavii care veneau cu flori sa-l felicite si sa i se inchine, numai ca mai trebuiau sa-i mai sarute si mana dreapta, nu doar obrajii bolfosi, astfel ar demostra cel mai bine supunerea vesnica fata de criminalul leu. Numai ca Voro e un Corleone mai putin (bine: cu mult mai putin) inteligent decat mafiotul Corleone al lui Puzo, chiar natang si unde mai pui: analfabet.

Sunt sigur ca cineva (vreun securist desigur) mai statea prin apropierea batranului si completa o lista, a celor admisi (la examenul de supusenie). Adica mai-marii care n-au fost sa-l felicite, vai si amar de capul lor: nu vor mai primi mana usoara de la Voronin cel Mare. Ieri am trecut pe langa locul unde se strangeau sefii (de la presedinti de raioane pana la rectori de universitati) inainte sa intre in resedinta de stat unde erau asteptati de monstru, cu gramezi de buchete de flori cele mai scumpe si frumoase (in special trandafiri, obligatoriu rosii). Erau si unii pe care-i credeam asa, mai anti-comunisti.

Dar na. Daca nu-i sarutau mana lui Papa, nu mai aveau postul mare pe care-l au acum. Nu dau nume, ca sa nu le periclitez cariera spre culmile neverosimilului in cea mai saraca si necajita tara, Republica Moldova. Cea vanduta si abandonata (Marelui Urs), ca la Yalta. Ei ar trebui sa se recunoasca singuri, in oglinda. Sunt sigur ca majoritatea celor veniti nici nu prea o dau cu mare iubire fata de Voro, dar asa cere eticheta sclavului, chiar daca nimeni nu le-a pus pistolul la tâmpla. Si asta se intampla de 8 ani incoace. Totul pentru propria bunastare. Ca in comunism, ce-ati crezut. Si asta e doar un exemplu. Urmatorii ar fi politistii (si securistii). Care pe langa sclavi mai sunt si cainii de straja personali ai lui Voronin. Oare cand se vor trezi toti?