Sunt cam obosita sa scriu ceva. Dar ii datorez macar atat. Mi-a fost alaturi in ultimii ani. Si am trecut amandoi prin momente demne de carusel. L-am pierdut o vreme, am suferit fara el, l-am asteptat pana cand s-a reintors la mine, ne-am inceput diminetile impreuna, ne-am rasfatat seri intregi cu muzica buna, ne-am certat cand obosea sa ma suporte, mi-a pastrat cu sfintenie cuvintele si mi-a vindecat setea de a sti secretele lumii. Si in seara asta ne folosim unul pe altul pentru ultima data. E anul schimbarilor. Timpul nu curge decat in favoarea lor. Iar mie intotdeauna imi sunt (ras)platite patimile. Nimic nu exista mai sfant pe lumea asta, in afara de puterea de a astepta. Sa se intoarca!
Nu ma bucura suferinta oamenilor. Cu siguranta tot ce ni se intampla, ni se intampla cu un motiv. Pe straduta intunecata pe care ta afli insa, te-au adus pasii tai. Calcand pe cadavre, nu ajungi la lumina. Ajungi sa-ti julesti genunchii in intunericul rasplatii. Cu buzele uscate de durere, ia vezi, mai poti macar articula "non, je ne regrette rien"! I-am facut parastas cum se cuvine. Cu un toast pentru "vii" si pentru "morti". Si pentru mine, printre randuri. Am machiajul intins si paharul de whisky aproape gol. Ascult Adele si fumez o tigara. N-am vrut sa beau, jur. Sunt inghitituri care te ard. Pana in stomac. Dar care, in loc sa te ameteasca, te fac sa vezi mai clar. Sunt lucida. M-a costat ceva, dar intr-un sfarsit, am invatat sa beau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu